De curand, am fost in Istanbul. Dat fiind ca era un prilej destul de bun de facut fotografii, le-am solicitat celor de la F64 un anume model de aparat foto. Acesta nu este un review, ci doar o galerie de imagini cu niste comentarii si pareri personale.
Priviti ce a iesit:
Sa va spun acum si care este aceasta bestie cu care am facut fotografiile. Este vorba de un Canon 1200D, cel mai ieftin model de la Canon, dotat cu un “grandios” obiectiv de kit 18-55mm, si el la randul lui, cel mai ieftin din gama.
De ce am cerut acest aparat? Ca sa arat ca se poate face treaba foarte buna si cu el. Multi pe care i-am auzit prin jur, dadeau vina…ba pe camera, ba pe obiective, niciodata pe abilitati. Am zis mereu peste tot si tuturor: cand stii sa folosesti lumina disponibila, iti vor iesi rezultate foarte bune chiar si cu o camera ieftina; daca lumina pica prost pe subiect, nici mama camerelor nu va scoate fotografia aia reusita.
Pentru aceste poze nu am folosit nimic ajutator (blit, blende, farfale sau alte minuni), doar aparatul si obiectivul. Prin acest articol vreau sa incurajez lumea sa investeasca in educatie. Nu echipamentele sunt responsabile pentru fotografii bune sau rele, ci omul din spatele camerei. De acord, un echipament bun ne ajuta mai mult in multe situatii, dar se poate si cu un echipament mai slab.
Am vazut foarte multi oameni care au investit extrem de mult in echipamente. Ce sa vedeti, fotografiile aratau la fel de prost doar ca aveau mai mult “blur” in spate, datorita senzorilor mai mari, a obiectivelor mai scumpe cu diafragme mai rapide si focale mai lungi. Intr-adevar, un aparat de genul celui folosit de mine, nu se tine foarte bine la ISO mare. Probabil de undeva de la iso 800, incep problemele. Sunt genuri de fotografie unde sunt necesare aparate care tin la ISO ridicat dar acele genuri sunt putine. Sunt de parere ca al meu 5D Mark II de acasa cu un 24-70mm L (pe care nu il am), in aceleasi conditii, ar fi scos fotografii destul de asemanatoare cu cele facute cu 1200D.
Bineinteles, cu ceva diferente (detalii, rezolutie, dof) dar per total rezultatele sunt pe acolo si nu stiu daca merita diferenta de 18000 lei (Mark III + 24-70, am zis Mark III deoarece Mark II nu se mai fabrica). Prin articolul acesta nu vreau sa descurajez cumpararea echipamentelor de calitate, deoarece am zis si repet, ele sunt foarte bune, vreau sa incurajez studiul, educatia, folosirea la maxim a echipamentelor disponibile si sa arat ca se poate.
Multi ma intrebau de ce nu folosesc un aparat de genul asta daca tot pot scoate fotografii bune cu el.
Nu folosesc pentru ca:
- aranjarea butoanelor pe body-ul lui nu ma ajuta deloc si imi reduc foarte mult din viteza de operare (probabil e vorba de obisnuinta)
- vizor ocular mic
- cateodata am nevoie de ISO peste 800 si ar trebui sa pot sa il ridic fara probleme
- am nevoie de senzorul mare si obiectivele cu diafragme rapide, pentru ca acestea vor aduce un plus fotografiilor, un plus de care am nevoie
- desi e mic si usor, am nevoie de un body care sa stea mai bine in mana, sa ofere mai multa stabilitate
- am nevoie de protectie pentru vreme
Fotografiile din articol nu au trecut prin Photoshop, ci doar prin Camera Raw.